In acest moment de evoluție la nivel planetar, lucrurile se schimbă atat de brusc, de radical.
Pentru mine, partea cea mai importantă a fost dintotdeauna cea a relațiilor. De tot felul. Fac un inventar al lucrurilor care in timp s-au schimbat si cum. Ajung astfel să privesc cu compasiune la imaginea celei care ar fi tăcut si pe vecie daca era necesar pentru a păstra o relație in viața ei. O privesc cu compasiune pentru că a pierdut zile, luni, ani, ascultând porcării care ii infectau mintea cu povesti despre drame si victime colaterale, ascultând si participand uneori la bârfe ieftine si pline de răutate, consumând energie încurajând oameni care de fapt aveau o relație foarte specială cu suferinta lor, încercând să demonstreze, să salveze si să dăruiască ceea ce ei înseși ii lipsea: Iubirea si Acceptarea de sine.
Cel ce nu se acceptă e intr-o fugă continuă din teama de a nu fi descoperit asa cum este in adanc, acolo unde el crede ca nu merită si că nu poate.
Cel ce nu se acceptă, fuge de realitatea pe care si-a creat-o inconștient, oriunde își poate masca adevarata existență.
Cel ce nu se acceptă, nu își suportă compania. Va fugi de sine cand rămâne singur pentru că abia se poate suporta in propriile gânduri si emoții.
Cel ce nu se iubește, va cauta un singur lucru de la cei din jur: Validarea. Iar cand o va avea, abia daca își va mai aminti cine sunt cei de la care o cerșea. Cand o gaseste, pleacă înspre lucrurile care il interesează si realizezi atunci că tu nu erai unul dintre ele. Cand însă realitatea il repune fată in fată cu cine e, va reveni la sursele de validare de care e, de fapt, atat de atașat.
Cel ce nu se iubește, caută la nesfarsit o sursă de adevăr însă nimic nu e suficient. De ce? Pentru că adevarata lui căutare este după Sieși. Cel pe care Neiubitorul il caută este de fapt Sinele său Adevărat. Iar cand il va găsi, ii va fi suficient sa se simtă liniștit in viata sa.
Am fost, pe rând, in toate aceste ipostaze. Apoi, am întâlnit in drumul meu același tipar de oameni pe care i-am învinovățit, i-am respins si i-am criticat. Acestia m-au oglindit până a durut prea mult. Iar atunci cand am vazut atat de clar că cei care imi provoacă suferinte se aseamană atat de mult cu mine, a început reala transformare interioară pentru că atunci a fost prima dată cand am vrut să mă schimb pe mine, si nu pe ceilalti. Atunci mi-am asumat să dau ochi in ochi cu adevărul, orice nuanță ar fi avut; mi-am asumat să mă doară până cand aflu cauza; mi-am asumat să mă fac mică in fața cunoașterii mele limitate si mare in fața ego-ului meu înțelegând ca EU SUNT deasupra.
M-am întors de la alții înapoi la mine pentru că…E despre noi insine! Creșterea e despre noi. Iubirea e despre noi, inainte de a fi despre ceilalti.
Ce crezi ca ii lipsește altuia, iti lipsește de fapt tie. Ceea ce nu poți accepta la altul e ceea ce (nu știi ca) e si in tine. Felul in care alții te tratează este felul in care tu te tratezi.
– Nu te respectă? Tu cat te respecți cu adevărat?
– Nu te acceptă asa cum esti? Tu cat o faci in dreptul tau?
– Esti jignit de cei din jur? Tu cat de mult te valorizezi?
– Nu te simti înțeles? Dar tu cat reusesti sa înțelegi din tine? Din ce gândești, ce spui si manifești?
Cand ne vom iubi si accepta pe noi insine, vom încheia ciclul suferințelor.
Astazi sunt atat de recunoscătoare pentru oamenii care au plecat din viața mea. S-au dus ca eu să învăț asta. Să opresc acest ciclu in care atrăgeam același tipar de oameni.
Intr-un plan subtil, eu stiu că am agreat acest lucru împreuna. Astăzi cred ca oamenii din cauza cărora am suferit cel mai mult, sunt de fapt cele mai dragi suflete ale noastre, cele care ne-au fost alături si ne-au ajutat sa devenim cei de astăzi. Cândva, ne vom regăsi. Ne vom regăsi si multumi pentru călătorie.
Astăzi aleg să imi mentin câmpul curat. Nu mai primesc plângeri, victime, roluri si jocuri de societate, măști aranjate sub ego-uri putrede, intrigi, bârfe despre tot si toate, imagini fără profunzimi, oameni sau situații care ma vlăguiesc. Nu le mai suport. Si am ajuns să le recunosc la nivel fizic, atunci cand imi ascult corpul. E incredibil ce semnale exacte poate trimite.
Un lucru sănătos pe care l-am învățat este acela de a spune ce gândești, intr-o maniera asertiva, care te păstrează pe vibrația ta, fără a permite altora sa iti injecteze crezurile cu veninul lor.
Am înțeles că tot ce fac si spun alții e doar despre ei iar eu pot alege dacă vreau fizic, energetic, emoțional, să fiu in preajma lor.
Astăzi cred că cel mai bun lucru pe care ni-l predă suferința este Rugăciunea. Nu cea din cărți, ci acea discuție sinceră, intimă si din adâncul inimii, ca atunci cand deschizi usa camerei la final de zi si Ii spui „Tata, vreau să iti povestesc despre ziua mea de azi! :)”. Si-i spui tot, exact cum le-ai simțit, cu mulțumiri, tristeți, nervi, fix asa cum le-ai experimentat. Astfel, vei fi in permanență in conexiune cu divinitatea iar înțelegerea lucrurilor se schimbă atunci când vă aflați împreuna în spațiul acela sacru, plin de iubire si bunătate.
Să fim constienti si cu adevărat recunoscători pentru toate Suferințele pe care le experimentăm. Acestea sunt doar vindecări ale sufletelor noastre, vindecari de care avem atat de multă nevoie pentru a ne înălța vibrațional până in punctul in care vom reuși să atragem in viața noastră ceea ce va rezona cu noua noastră Vibrație: abundența, partenerul potrivit, oportunitățile compatibile cu noi, veselia, călătoriile, iubirea – povestea umanoidului care s-a nascut din suferintă, a trăit prin suferintă si a trecut dincolo de ea, acolo unde totul e posibil, infinit si real.
Să ne fie Suferințele pline de conținut, de constientizări! 🙂
