Mă aflu înaintea unei noi călătorii pe care urmează să o fac singură. Mă uit la biletele de avion și mă întreb dacă în ele este înscrisă nevoia de autodescoperire a Sinelui sau este o evadare dintr-o realitate pe care nu o accept așa cum este. Mă întreb dacă noi, Exploratorii, când simțim să o luăm din loc, ne îndreptăm oare spre un Undeva menit să ne aducă conștientizări pe care nu le putem accesa în același mediu marcat de obiceiurile noastre sau ne îndreptăm spre un Nicăieri care să ne smulgă din neputințele pe care le-am îngropa cu orice preț numai să nu le mai trăim intensitatea.
Puțini sunt cei care se cunosc cu adevărat. Și mai puțini sunt cei care reușesc să se și schimbe odată ce și-au întâlnit poticnirile.
Oamenilor le e frică de ei înșiși, de eșec, de iubire, de a se lăsa descoperiți, de a nu fi acceptați pe de-a-ntregul. Le e lene să reușească. Le e greu să renunțe când e cazul să plece dintr-un loc de muncă, dintr-o relație, dintr-o căsnicie. Le e greu să rămână atunci când ar mai avea cărți de jucat. Oamenii aleg calea ușoară. De aceea îi găsesc anii în istorii repetitive, făcând aceleași greșeli, tot mai departe de ei înșiși și tot mai aproape de nebunie. Oamenii simt tot mai multă frustrare, tot mai multă dezamăgire, mâhnire și condamnare de sine. Iar când toate atârnă prea greu, pleacă.
Ceea ce face diferența este Intenția cu care pleacă: fugă sau chemare.
Se numește Fugă atunci când pleacă condamnându-i pe toți cei din jur pentru a nu-i fi acceptat așa cum sunt, condamnând societatea și neregulile ei. E Fugă când se simt neauziți, neînțeleși, când mereu e vorba despre forțe exterioare cărora nu li se pot supune.
Se numește Chemare când din interior se aude un strigat de schimbare, o nevoie de rupere a tot ceea ce știi și eșți pentru a putea reconstrui un nou Tu. Se numește chemare lăuntrică atunci când simți că neputințele tale îi rănesc pe cei dragi, când vrei să îți rezolvi adicții iar același mediu (anturaj) nu-ți permite, când nu te mai suporți cu toate neajunsurile, când vrei să te înțelegi mai bine iar un mediu nou ti-ar putea oferi acest timp și spațiu atât de necesare.
Este importantă Intenția. Ea determină bagajul cu care te întorci: fie același om, cu aceleași regrete, înțelesuri limitate, condamnări fie un om așezat, împăcat cu cine este, un om ușurat de gânduri inutile, de emoții distructive, de obiceiuri nesănătoase și gata să se schimbe pe el și povestea vieții sale.
Călătoriile prin lume, de unul singur, te ajută fără îndoială să te descoperi, să vezi o lume diferită de tot ce ai fost învățat că e lumea. Schimbă perspective, extind conștiința, aduc curaj, acceptare, slăbesc rezistentele, te deschid către noi feluri de a acționa. Îți împing limitele, te responsabilizează, îți aduc prieteni noi, emoții noi, sensuri noi.
Dar cum orice monedă are și un revers, cum orice lucru luminos are și o umbră, trebuie să fii conștient și de ceea ce îți ia. Călătoriile de unul singur te pot înstrăina. Când nu eșți definit, poate fi portița de scăpare pe furis pentru cand nu vrei/poți.
A te desăvârsi că ființă este parte din scopul nostru pe acest pământ. Câtă vreme însă vei fugi de acest proces (de multe ori năbădăios, ce-i drept) vei rătăci prin viața ta și a altora creând confuzie și dizarmonie. În final, este vorba despre a ne înalta pe vibrația celor mai onorabile valori, in onoarea Spiritului nostru. Rătăcitul însă, nu caută să cunoască aceste valori, ci fuge de ele. Rătăcitul se simte îngreunat pentru că mintea lui nu poate percepe o scală a conștiinței. El stă în negură, în ceața minții, acolo unde totul e ambiguu dar ușor. Orice proces de devenire îl poate speria și înstrăina, ori pur și simplu nu-i poate face față. Conștiința înseamnă cunoaștere, informație, înțelegerea mecanismelor de funcționare în sensul lor cel mai larg, iar apoi găsirea cailor de a le pune în aplicare în viata ta, în funcție de misiunea fiecăruia. Rătăcitul nu-și cunoaște misiunea și nici nu face pași spre a o găsi.
Procesul începe cu Întrebări pe care ți le ridici în sinea ta, apoi le adresezi celor pe care Universul ți-i scoate în cale pentru a te ajuta, identifici ce rezonează cu sufletul tău și începi să experimentezi tot. Proces de autocunoaștere. Dar foarte important este să îți definești Valorile care te reprezintă că ființă. Acestea diferă de la unii la alții, în funcție de lucrurile pe care am venit să le experimentăm în această întrupare. Dacă aceste valori nu sunt definite și respectate, viata se va manifesta în Haos. Teoria fizicii cuantice stă mărturie. Dacă posibilitățile de interacțiune nu sunt calculate, dacă nu sunt înțelese tiparele, apare haosul. Dacă nu există limite care să susțină valorile, câmpul creat va fi unul de dezarmonie pentru Întreg. Retine că, pană și cea mai mică schimbare a condițiilor inițiale, produce un rezultat complet diferit. Așa că, necesară e, iată, doar o mică schimbare. De acolo pornește totul. Numai să găsesti Claritatea.
Îmi doresc să fiu un călător care își explorează propriile limite, propriile frici, un călător (prin lume și prin propria viața) care nu-și mai ia privirea de la Sine și care înțelege că tot ceea ce se întâmplă în mine și în jurul meu e determinat de vibrația mea interioară, prin oameni și situații, dar generate fără îndoială de ceea ce sunt în fiecare moment. Iar când Realitatea nu mi se potrivește, să caut să mă schimb pe mine, tiparele și mecanismele mentale care au condus inconștient la crearea acelei realitati, fără a arăta cu degetul spre nimeni, ci doar recunoscătoare că am ajuns si mai aproape de mine prin dinamica cu ceilalți.
Suntem Unul.
