Sunt cel puțin 8 ani de când studiez, mai de aproape, mai de departe, ce este și ce produce Ayahuasca.
Unii susțin că e o scurtătură. Așa este! O tură scurtă, în afară tuturor iluziilor pe care le îmbrățișezi inconștient că să pari cine îți dorești să fii. Este o tură scurtă și intensă a celei mai dezbrăcate întâlniri cu ființa ta lăuntrică. Este pentru cei care înțeleg că împotrivirea vine doar din frică. Este pentru cei pregătiți să dea afară bagajul strâns din experiențele personale, din neam, din noduri karmice. Să dea afară metaforic dar și la propriu. Prin vomă, diaree, curățări ale sinusurilor. Nu e plăcut însă e poate cel mai profund detox emoțional, mental și fizic.
Planta este un medicament străvechi, oferit de Mama Pământ (Pachamama) pentru vindecare și curățare. Așa era folosit de civilizațiile incașe. Dar cu măsură, cu intenție și la momentul potrivit. Ceaiul, odată băut, e ca un scanner care îți umblă prin corp și caută să restaureze ce este defect, stricat, afectat. Fizic, am simțit părțile corpului meu în care lucra. Nu e nici plăcut, nici neplăcut. Este atât cât îi încredințezi Mamei Pământ să te ajute. În această societate denumită „modernă” suntem atât de deconectați de la energia creației, a pământului, și atât de îndoctrinați cu infuzii mentale subtile care ne smulg din simțire și ne mută în imaginație. Eu mă străduiesc să fiu cât mai mult în adevăr, adică în acest prezent, așa cum e el pentru mine.
Am trecut prin două ceremonii. În prima, condusă incontrolabil de teamă, curiozitate și adrenalină, n-am făcut decât să mă simt și mai mult ca un Paznic. Mi-am păzit propriile reacțîi, i-am păzit pe ceilalți, mi-am păzit corpul. Am fost într-un control pe care l-am conștientizat abia a doua zi, la sesiunile de grup, în care shamanul asculta fiecare experiență povestită a participanților. O parte din mine avea nevoie să audă de la shaman ceva ce știam deja despre mine: capacitatea mea de a reveni și dacă pic prea jos și dacă mă înalț prea sus. Energia din care mi-au fost transmise aceste cuvinte mi-au dat un curaj nebun și entuziasmul de a mă lăsa. Mi-am amintit ce am simțit pe vârful Anapurna (Nepal) când, la decolarea cu parapanta, m-am oprit de două ori, am dat înapoi, mi-am reglat respirația, pentru că nu puteam efectiv să îmi ridic genunchii la piept și să mă arunc în gol. În momentul în care am conștientizat că vreau să zbor, am intrat în frică. Pentru câteva secunde, Motivația a devenit mai puternică decât frica, încât să îmi iau acel avânt nebun, într-o desprindere completă de control.
A venit seara și ne pregăteam de a doua ceremonie. Am început cu yoga, apoi o ușoară relaxare. Știam că shamanul îmi va mări doza. Eram pregătită. Experiența a fost una puternică, insa nu în sensul cel mai bun. Cred că am atins una dintre cele mai înfricoșătoare dimensiuni. Cumva, una a facerii, acolo unde sunt larve, unde colcaie, unde nu există formă, ci doar sunete. Mintea asocia această senzație și cu imagini din când în când. Totul pe fondul unor mâncărimi, dureri în anumite părți ale corpului, senzatatia că nu mai puteam duce. N-aș ști să spun dacă acest episod a durat 5 minute sau 5 ore. Eram perfect conștientă însă în afară percepției de timp.
În acea nestare apăsătoare în care îmi spuneam interior: sunt aici doar pentru a experimenta și această stare, e ok sa fiu si aici, sunt recunoscătoare că sunt și aici, nu vreau însă să fiu aici, dacă pot alege, aleg acum altceva. Acela a fost momentul în care o parte din mine, ca o voce a conștiinței mele înalte, m-a întrebat dacă vreau totuși să le mai țin. N-am înțeles inițial ce să țin: starea, percepțiile, senzațiile, durerile, frustrările de altădată. Fără să știu concret care este subiectul vizat, am spus că pot gestiona. Aud din nou: Minunat, însă nu vrei să le dai afară? Vrei să continui să le gestionezi?
Pe cât de bizar pare, acea întrebare simplă a fost marea mea Revelație. Și atunci, ca o gură de oxigen, ca o cale de ieșire, am spus: Ooooh, da!!! Clar! Deci pot să le dau afară! Atunci da, asta vreau: să le scot! În fix acel moment, ayahuasca m-a luat prin surprindere și, într-o jumătate de mișcare, m-am întors către găleată. Ce a urmat fizic, nu cred că interesează pe nimeni. Menționez totuși forma de eliberare la nivel emoțional pentru că nu era doar vomă, era sunetul unei dureri urlate, separarea de formele de durere de care am fost atașată ani de zile. Era desprindere. Știi acel moment când faci o alegere potrivită dar care doare al naibii de tare? Aceea era durerea pe care o simțeam.
Cineva din staff a venit și m-a luat în brațe șoptindu-mi încontinuu I love you! Please forgive me! I love you! Forgive me! I love you! Thank you! Thank you! Thank you!…
Acestea sunt poate cuvintele cu cea mai înalta vibrație. Ori poate că sunt cuvintele pe care aveam cel mai mult nevoie să le aud. Ce a urmat a fost cea mai înălțătoare stare în care am fost vreodată. Un Bine absolut. Aș putea să o numesc Acceptare pentru că eram bine cu tot ce îmi aminteam vreodată frumos sau urat din viața mea. Aș putea să o numesc Iubire pentru că Totul îmi era aproape de inima, totul mă atingea, totul îmi era drag. Aș putea să o numesc Gratitudine pentru că vedeam episoade triste, ca pe un ecran rapid al vieții mele, și înțelegeam tot. Pricepeam de ce s-a întâmplat, de unde a pornit totul, găseam sensul amintirilor. Și-mi doream tot mai multe amintiri, trăiri, că într-un episod în care aveam posibilitatea să închid capitole cu bine.
Ca trăire interioară, Ayahuasca e mai mult de atât. Unele aspecte nu-și găsesc formele de exprimare. Aceasta a fost, în cuvintele pe care eu le-am găsit, ceea ce am trăit eu. Colegii mei au experimentat altceva. Un băiat a plâns 4 ore. Nici nu credeam că poți avea atâtea lacrimi. Alții au avut altfel de reprezentări: în animale, păsări, lumini și câte altele.
Pe corpul fizic, ayahuasca mai lucrează încă două săptămâni după, pe corpul emoțional încă 6 luni după, iar pe mental și energetic până la un an. Așa că este timp să așez în mine interpretările experienței, să fac schimbări de stil de viață (nu-mi doresc acum să mai mănânc carne, să fumez sau să îi fac vreun rău corpului meu).
Sunt tare recunoscătoare pentru cadrul de vis în care s-a desfășurat experiența. Sunt recunoscătoare pentru oamenii de vibrația înalta care au condus și sprijinit acest proces. Sunt recunoscătoare că mi-a fost permis să fiu acolo, să simt și să înțeleg puterea pământului, a naturii, să îmi schimb atât de ușor și natural percepțiile care țin de sănătate, de respectul față de tot ce are viață. Și, mai ales, recunoscătoare pentru eliberarea fizică, emoțională și mentală prin care m-a purtat spiritul acestei plante miraculoase.
