In aproape toti anii din urma am căutat siguranța in tot ce am urmărit să obțin. Mi-am setat mereu obiective mărețe iar pe cele mai multe dintre ele le-am abandonat furioasă pentru că analizele mentale nu-mi aduceau suportul de care aveam nevoie ca să pornesc intr-acolo.
Cum se traduce asta?
Nu-mi generau sentimentul de siguranță de care aveam nevoie ca să încep.
Fie cunoștințele in domeniu nu-mi erau suficiente, fie timpul nu-mi permitea să mă ocup de tot ce credeam că-mi trebuie, ori oamenii de care aveam nevoie nu-mi erau aliniați ca nivel de înțelegere a lucrurilor, ideea nu era o inovație in domeniu, piața economică era instabilă pe segmentul vizat, puterea de cumpărare incertă si câte altele.
Rând pe rând, mi-am băgat ideile sub pernă si le mai scoteam noaptea, la culcare, cât să le revăd si să adorm din nou cu frustrarea că nu le vizualizez trecând linia de start.
Si intr-o zi m-a izbit de pereți întrebarea: există certitudini in viața asta?
Intr-un alt moment as fi bătut cu pumnii in piept susținând asta.
Dar in interiorul meu s-a produs un declic atunci cand mi-am amintit că si in plan personal mi s-a reproșat ca m-am retras înainte de vreme, nelăsând șansa unei noi etape in relație. Și nu o dată.
Si atunci m-am întrebat din nou: avem cu adevărat certitudini in viață?
Si nu mă refer la NEVOIA de certitudine pentru că, da, aceasta este in majoritatea dintre noi. In functie de existența sau inexistența (iluzia) certitudinilor, va apărea sau nu si nevoia de a le avea.
Dar nu cumva această închipuită nevoie ne tine pe loc in acest parcurs lumesc in care e vorba despre evoluție, despre noi etape?
Nu cumva sunt mii de oameni care, asa cum am făcut si eu in trecut, sunt blocați in propriile analize care le îngrădesc curajul de a se manifesta?
Oare chiar trebuie să avem cea mai bună idee pentru a începe ceva sau e suficient să îți zâmbească fața când te gândești la acea idee, când te vizualizezi punând-o in practică?
Oare chiar e necesar să ai un cadru economic propice ca să începi când piața e intr-o schimbare permanentă?
Oare chiar ai nevoie să crezi in cineva ca să pornești la drum? Sau prin ceea ce iti doresti să manifești vei atrage oamenii potriviți pentru acea experiență?
Oare credințele noastre vin din înțelepciune sau din teamă?
Si dacă drumul va fi anevoios, e firesc sau nefiresc?
La final ți-ai dori să privești înapoi cu regretul ca n-ai avut curaj si te-ai securizat cu un fals sentiment SAU că ai adus in manifestare toate chemările interioare si că ți-ai bucurat sufletul?
Probabil că in orice acțiune, personală sau profesională, vom trece prin toate anotimpurile dar la final eu m-am decis ca vreau un lucru: să mă privesc in oglindă zâmbind si cu recunoștința de a-mi fi onorat Ființa cu tot ce si-a dorit a înfăptui.
Eu am renunțat să mai astept momentul potrivit si am înțeles că e suficient să pornești spre oriunde doar crezând in tine, in ceea ce îți face corpul să vibreze si lăsându-te să curgi. Că acela e cel mai bun moment si că împrejurul tău stau exact oamenii potriviți să te însoțească în călătoria ta, indiferent ce nume poartă aceasta. Că mintea iti va pune frâne, iti va prezenta riscuri dar când vreodată te simți mai viu decât atunci cand iti asumi să fii oricine te va conduce viața să fii?
Ce altă dovadă de echilibru si măreție există, mai mult decat aceea de a te fi simțit in dezechilibru sau mai mic decat te-ai simțit vreodată?
Urmează-ți chemările, fă un prim pas si apoi toate forțele universului vor lucra pentru tine, pentru crezul tău! Crede asta! O spun toti cei care au crezut.
