Scriu acest articol pentru cei care nu au văzut frumusețile lumii asa cum le-am descris eu.
Ei bine, eu cred că ceea ce privirea omului vede este ceea ce se reflectă din adâncul ființei sale.
Dacă felul său este unul critic, cu sine sau cu ceilalalti, asta va face oriunde va pune piciorul in lume: va critica, compara si murdări cu părerile sale creația perfectă a lui Dumnezeu (cum e și el dar nu vede încă).
Dacă felul său este de a fi nemulțumit, va călători prin lume si prin viața altora căutând motive de nemulțumire. Și găsim la tot pasul ce căutăm. Comanda e dată creierului și „maestrul” se conformează, găsindu-le. Urmarea: rănește (fără intenții rele) oamenii din viața sa și împrăștie energia neajunsurilor sale prin lume, infectându-i si pe alții.
Dacă felul său de manifestare este răutăcios, ceea ce va face când ajunge în locuri străine lui va fi să se poarte la fel de răutăcios cu oamenii locului. Nimic nu îi convine tocmai pentru a avea cadrul necesar desfășurării răutăților care vor să iasă din el cu orice preț. E drept oare să deranjeze viețile oamenilor doar pentru că este victima minții sale?
Dacă s-a obișnuit să stea in frică si neîncredere, când va călători se va aștepta la tot pasul să fie înșelat, agresat sau cu închipuirea că urmează să i se întâmple ce-i mai rău din tot ce există în cadrul respectiv. Urmarea: stare de încordare si incapacitatea de a se bucura de minunile naturii. De multe ori, chiar împroșcarea cu sentimentul de teamă peste tot in jur. Iar cei mai empatici vor fi cuprinși instant de senzațiile sale de neîncredere.
Dar dacă ne-am antrena creierul să creadă că această călătorie prin viață e un dar? Ușor, ușor ne vom umple de recunoștință si vom ajunge să vedem frumosul în orice. Atunci nu vor mai exista comparații pentru că atunci vom ști că totul e unic, e aparte de orice altceva și că poartă o energie dătătoare de ceva anume ce nu vom mai găsi in alt loc si alt context. Așa cum e și cu oamenii din viața noastră: fiecare poartă o energie aparte care trezește in noi exact ceea ce ne împinge spre evoluție.
Când ne vom cunoaște mai bine si ne vom accepta așa cum suntem, vom accepta tot ce este, așa cum este. Atunci totul va fi perfect pentru ceea ce trebuie să experimentăm, in exact forma în care le găsim. Iar când un loc ne transmite ceva neplăcut, să ne întreabăm ce parte din noi seamănă cu acel loc si cum am putea îmbunătăți la noi acel aspect. Pentru că despre asta e de fapt călătoria noastră prin lume, prin viață: despre a ne transforma pe noi înșine prin întâlnirea cu Creația (semenilor si naturii).
