Explorand mai multe filozofii care sa ma ajute sa inteleg intalnirile de suflet si diferentele dintre cum se simt acestea, am aflat ca exista, nu doar Suflete Pereche, ci si Suflete Gemene.
Intalnirile cu Sufletele Gemene au un impact major, incomparabile cu orice alta legatura sufleteasca. Se intampla intre suflete care au experimentat multe alte intrupari impreuna, se recunosc instant, suflete izvorate din aceeasi scanteie divina.
Insa aceste intalniri, desi foarte puternice, nu se intampla ca sa dureze ci ca sa zdruncine structurile interioare ale ambilor parteneri, generand in felul acesta o Trezire. Cei doi vor ajunge sa vada lumea cu totul diferit, sa isi schimbe paradigmele vechi, sa se transforme in toate ariile vietii lor. Ceea ce genereaza aceasta minunata Evolutie este Despartirea celor doi pentru ca intalnirea lor nu este despre a ramane impreuna sau a construi impreuna, ci despre a se testa, a se provoca sa isi vindece ranile, sa devina mai mult decat sunt.
Pe cat de traumatica este despartirea de Sufletul Geaman (care se simte ca o parte din propriul sine), esentialul este cel mai frumos lucru care li se poate intampla celor doi – capacitatea de a sa uita la ei insisi si la viata lor intr-un fel cu totul diferit. E un drum pe care nu te mai poti intoarce niciodata.
Unii pot stagna, speriati de dimensiunea sentimentelor lor. Acestia vor ramane in stagnare atata vreme cat vor sta in ego-urile lor, protejandu-le.Dar in mod sigur ei nu se mai pot intoarce la cine obisnuiau sa fie in trecut. Sunt cu fata spre un nou Eu, Saltul fiind doar o chestiune de timp.
Acest tip de intalnire nu poate fi vindecat, ci doar inteles si acceptat. Recunostinta de a fi avut ocazia divina de reintalnire cu Sufletul Geaman va veni pe parcurs, pe masura ce va fi constientizat sufletul cheie care a aparut si reaparut exact cand a fost necesara Devenirea Sinelui si aflarea Adevarului.
Pe de alta parte, Sufletele Pereche sunt tot suflete cu care ne-am mai intalnit in multe alte vieti, diferenta facand-o lejeritatea si firescul in care relatia dintre cei doi curge. Este ca o binecuvantare divina, persoana alaturi de care te poti gandi la o familie, careia i te poti confesa, dedica si sprijini neconditionat. Este cea mai frumoasa intalnire pe care ai experimentat-o. Tipul de iubire care te imbratiseaza si te muta pe o vibratie inalta, a iubirii totale. Este tipul de legatura in care te simti sprijinit, inteles, acceptat pe de-a intregul. Este sufletul langa care vei gasi increderea in relatia ta, in tine insuti si in viata.
In calatoria noastra prin viata primim Sprijin Divin in rezolvarea misiunilor de crestere spirituala si Recompensele actiunilor nostre indeplinite cu determinare si curaj.