Ai avut vreodată sentimentul că nu mai trebuie să renunţi la nimeni şi nimic?
Este eliberator. Este liniştea profundă a sufletului căreia mintea i se supune cu împăcare. Sentimentul că totul este exact cum trebuie să fie, că toţi cei care au plecat au făcut loc celor care îţi hrănesc inima cu bucurie acum, că cei care te-au rănit de fapt nu te-au rănit, ci te-au ajutat să treci printr-o schimbare atât de benefică ţie, iar cei din cauza cărora te–ai simţit respins te-au învăţat să te bucuri de tine, fără a mai aştepta, fără a mai depinde.
Nu mai e nevoie acum să schimbi nimic în viaţa ta. Acum e curat. S-au şters karmele, durerile, întrebările care frământau, acum ai puzzle-ul aşezat. Şi–ţi place. Îl trăieşti cu zâmbet de bucurie în fiecare zi. Acum rugăciunea e una de recunoştinţă iar lacrimile de împlinire. Mulţumirea e peste tot în tine şi înţelegi că eşti perfect, eşti un întreg şi că n-ai fi ajuns aici fără momentele de disperare care au trezit în tine revelaţii, care au produs transfigurarea ta emoţională.
Tot ce este în interiorul tău se reflectă în afara ta. Eşti în adânc şi în înălţimi. Eşti soare şi luna. Pe rând. Şi din nou.
